Citește Biblia DCO Mica capitolul 4

Setări Biblia
1. În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.
trimiteri 2SMS
2. Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: "Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului.
SMS
3. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război;
trimiteri 3SMS
4. ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.
trimiteri 2SMS
5. Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!"
trimiteri 2SMS
6. "În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniţi, şi pe aceia pe care-i chinuisem.
trimiteri 5SMS
7. Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi până-n veac!
trimiteri 8SMS
8. Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!"
SMS
9. "Pentru ce strigi tu însă acum aşa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naştere?
trimiteri 5SMS
10. Suferă, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căci acum vei ieşi din cetate şi vei locui în câmp, şi te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmaşilor tăi.
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 7
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Mica >> Citește Biblia DCO Mica capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~