Citește Biblia DCO Numeri capitolul 7
Darurile căpetenilor seminţiilor.
1. Când a isprăvit Moise de aşezat cortul, l-a uns şi l-a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le-a uns şi le-a sfinţit.
Ex 40.18 ;
Lev 8.10-11 ;
2. Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, care luaseră parte la numărătoare.
Num 1.4 ;
3. Ei şi-au adus ca dar înaintea Domnului: şase care acoperite şi doisprezece boi, adică un car la două căpetenii, şi un bou de fiecare căpetenie; şi le-au adus înaintea cortului.
4. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
5. "Ia de la ei aceste lucruri, şi să le întrebuinţezi pentru slujba cortului întâlnirii; să le dai Leviţilor, fiecăruia după cum cere slujba lui."
6. Moise a luat carele şi boii, şi le-a dat Leviţilor.
7. A dat două care şi patru boi fiilor lui Gherşon, după cum cereau slujbele lor;
Num 4.25 ;
8. a dat patru care şi opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
Num 4.31 ;
Num 4.28-33 ;
9. Dar n-a dat nici unul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.
Num 4.15 ;
Num 4.6-14 ;
2Sam 6.13 ;
Darurile pentru târnosirea altarului.
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~