Citește Biblia DCO Numeri capitolul 10

Setări Biblia
Num 31.6
Moise a trimis la oaste pe aceşti o mie de oameni de seminţie, şi a trimis cu ei pe fiul preotului Eleazar, Fineas, care ducea uneltele sfinte şi trâmbiţele răsunătoare.
Ios 6.5
Când vor suna lung din cornul de berbec, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte."
2Cron 13.14
Cei din Iuda, întorcându-se, au avut de luptat înainte şi înapoi. Au strigat către Domnul, şi preoţii au sunat din trâmbiţe.
Jud 2.18
Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau şi-i chinuiau.
Jud 4.3
Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.
Jud 6.9
V-am scăpat din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, şi v-am dat vouă ţara lor.
Jud 10.8-12
Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani, şi anume: pe toţi copiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului în ţara Amoriţilor în Galaad.
1Sam 10.18
şi a zis copiilor lui Israel: "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu am scos din Egipt pe Israel, şi v-am izbăvit din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau.
Ps 106.42
vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi sub puterea lor.
Gen 8.1
Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.

Pagina 1 din 2
capitolul 10 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 10 >> Citește Biblia DCO Numeri capitolul 10 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~