Citește Biblia DCO Numeri capitolul 6

Setări Biblia
11. Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispăşire, iar pe celălalt ca ardere de tot, şi să facă pentru el ispăşirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-şi sfinţească apoi capul chiar în ziua aceea.
SMS
12. Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte, şi să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentru că nazireatul lui a fost pângărit.
Lev 5.6
Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui. ;SMS

După isprăvirea nazireatului.

13. Iată legea nazireului. În ziua când se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la uşa cortului întâlnirii.
Fapt 21.26
Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit, şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei. ;SMS
14. Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an şi fără cusur pentru jertfa de ispăşire, şi un berbec fără cusur, pentru jertfa de mulţumire;
Lev 4.2-32
"Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune: "Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuie făcute; şi anume: ;Lev 3.6
Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulţumire Domnului, va fi din turmă, fie parte bărbătească fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur. ;SMS
15. un coş cu azimi, turte făcute din floarea făinii, frământată cu untdelemn, şi plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite.
Lev 2.4
Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. ;Ex 29.2
Fă, cu făină aleasă de grâu, nişte azimi, turte nedospite, frământate cu untdelemn, şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. ;Num 15.5-10
iar vin pentru jertfa de băutură la arderea de tot sau la jertfă, să aducă un sfert de hin de fiecare miel. ;SMS
16. Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului şi să aducă jertfa lui de ispăşire şi arderea de tot;
SMS
17. să pregătească berbecul ca jertfă de mulţumire Domnului, împreună cu coşul cu azimi, şi să pregătească şi darul lui de mâncare şi jertfa lui de băutură.
SMS
18. Nazireul să-şi radă, la uşa cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului, şi să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulţumire.
Fapt 21.24
Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială, şi păzeşti Legea. ;SMS
19. Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o turtă nedospită din coş, şi o plăcintă nedospită; şi să le pună în mâinile Nazireului, după ce acesta şi-a ras capul închinat Domnului.
1Sam 2.15
Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: "Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă". ;Ex 29.23-24
din coş să iei din azimile, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o plăcintă. ;SMS
20. Preotul să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat şi spata adusă ca jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin.
Ex 29.27-28
Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte şi într-alta, spata înfăţişând-o înaintea Domnului prin ridicare. ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 6 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Numeri >> Citește Biblia DCO Numeri capitolul 6 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~