Citește Biblia DCO Marcu capitolul 6

Setări Biblia
41. El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi.
42. Au mâncat toţi şi s-au săturat;
43. şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.
44. Cei ce mâncaseră pâinile, erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare.

45. Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
46. După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus în munte, ca să Se roage.
47. Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.
48. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.
49. Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;
50. pentru că toţi L-au văzut, şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le-a zis: "Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!"
|
Pagina 5 din 6
Sari la pagina:
capitolul 6 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Marcu >> Citește Biblia DCO Marcu capitolul 6 | pagina 5 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~