Citește Biblia DCO Luca capitolul 23
11. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El, şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.
12. În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte.
Hotărârea de moarte întărită.
13. Pilat a strâns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod,
14. şi le-a zis: "Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţâţă norodul la răscoală. Şi iată că, după ce l-am cercetat cu de-amănuntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de nici unul din lucrurile de care-l pârâţi.
15. Nici Irod nu i-a găsit nici o vină, căci ni l-a trimis înapoi; şi iată că omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte.
16. Eu deci, după ce voi pune să-l bată, îi voi da drumul."
17. La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat.
18. Ei au strigat cu toţii într-un glas: "La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!"
19. Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor.
20. Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus.
meniu prim"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~