Citește Biblia DCO Luca capitolul 8
31. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.
Apoc 20.3L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
;
SMS 32. Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie.
SMS 33. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac, şi s-a înecat.
SMS 34. Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.
SMS 35. Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.
SMS 36. Cei ce văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci.
SMS 37. Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie, şi S-a întors.
Mat 8.34Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.
;
Fapt 16.39Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea.
;
SMS 38. Omul din care ieşiseră dracii, Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă, şi i-a zis:
Marc 5.18Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.
;
SMS 39. "Întoarce-te acasă, şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu." El a plecat, şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
SMS Învierea fiicei lui Iair. - Femeia cu scurgere de sânge.
40. La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau.
SMS
meniu prim"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~