Citește Biblia DCO Ioan capitolul 21

Setări Biblia
11. Simon Petru s-a suit în corăbioară, şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari: şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
12. "Veniţi de prânziţi", le-a zis Isus. Şi nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: "Cine eşti?" căci ştiau că este Domnul.
Fapt 10.41
nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi. ;
13. Isus S-a apropiat, a luat pâinea, şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele.
14. Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.
Ioan 20.19-26
În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: "Pace vouă!" ;

Isus vesteşte moartea lui Petru.

15. După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?" "Da, Doamne", I-a răspuns Petru, "ştii că Te iubesc." Isus i-a zis: "Paşte mieluşeii Mei."
16. I-a zis a doua oară: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?" "Da Doamne", I-a răspuns Petru, "ştii că Te iubesc." Isus i-a zis: "Paşte oiţele Mele".
Fapt 20.28
Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.); ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. ;Evr 13.20
Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, ;1Pet 2.25
Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre. ;1Pet 5.2-4
Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. ;
17. A treia oară i-a zis Isus: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?" Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: "Mă iubeşti?" Şi I-a răspuns: "Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc." Isus i-a zis: "Paşte oile Mele!
Ioan 2.24-25
Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. ;Ioan 16.30
Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu." ;
18. Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi."
Ioan 13.36
"Doamne", I-a zis Simon Petru, "unde Te duci?" Isus i-a răspuns: "Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni." ;Fapt 12.3-4
Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. - Erau zilele praznicului Azimilor. - ;
19. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: "Vino după Mine."
2Pet 1.14
căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. ;
20. Petru s-a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: "Doamne, cine este cel ce Te vinde?"
Ioan 13.23-25
Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. ;Ioan 20.2
A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: "Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus." ;
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 21 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ioan >> Citește Biblia DCO Ioan capitolul 21 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~