Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 15

Setări Biblia
21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat."
Fapt 13.15-27
După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: "Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi". ;SMS
22. Atunci apostolii şi prezbiterii şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei, şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
SMS
23. Şi au scris astfel prin ei: "Apostolii, prezbiterii (Sau: bătrâni.) şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
SMS
24. Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor, şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;
Fapt 15.1
Câţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi." ;Gal 2.4
din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; ;Gal 5.12
Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! ;Tit 1.10-11
În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, ;SMS
25. noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
SMS
26. oamenii aceştia, care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Fapt 13.50
Dar Iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor. ;Fapt 14.19
Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. ;1Cor 15.30
Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? ;2Cor 11.23-26
Sunt ei slujitori ai lui Hristos? - vorbesc ca un ieşit din minţi - eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! ;SMS
27. Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.
SMS
28. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie,
SMS
29. adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi."
Fapt 15.20
ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge. ;Fapt 21.25
Cu privire la Neamurile, care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie." ;Apoc 2.14-20
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie. ;Lev 17.14
Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui, care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: ,Să nu mâncaţi sângele nici unui trup; căci viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el, va fi nimicit. ;SMS

Hotărârea adusă în Antiohia.

30. Ei deci, şi-au luat rămas bun de la Biserică, şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.
SMS
|
Pagina 3 din 5
Sari la pagina:
capitolul 15 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 15 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~