Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 17

Setări Biblia
11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
trimiteri 3SMS
12. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
SMS
13. Dar Iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.
SMS
14. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea.
trimiteri 1SMS

Pavel la Atena.- Cuvântarea

15. Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
trimiteri 1SMS
16. Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
trimiteri 1SMS
17. În sinagogă stătea deci de vorbă cu Iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.
SMS
18. Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: "Ce vrea să spună palavragiul acesta?" Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: "Pare că vesteşte nişte dumnezei străini."
SMS
19. Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag, şi au zis: "Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu?
SMS
20. Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta."
SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 17 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 17 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~