Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 22
11. "Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine, m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc.
12. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi Iudeii, care locuiesc în Damasc, îl vorbeau de bine.
Fapt 9.17Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul, şi a zis: "Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt."
;
Fapt 10.22Ei au răspuns: "Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe care i le vei spune."
;
1Tim 3.7Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.
;
13. El mi-a zis: ,Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!\' Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea, şi m-am uitat la el.
14. El mi-a zis: ,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui;
Fapt 3.13Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
;
Fapt 5.30Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
;
Fapt 9.15Dar Domnul i-a zis: "Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;
;
Fapt 26.16Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care Mă vei vedea făcându-le.
;
1Cor 9.1Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?
;
1Cor 15.8După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie.
;
Fapt 3.14Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
;
Fapt 7.52Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât.
;
1Cor 11.23Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
;
Gal 1.12pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.
;
15. căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile, pe care le-ai văzut şi auzit.
Fapt 23.11În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel, şi i-a zis: "Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma."
;
Fapt 4.20căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit."
;
Fapt 26.16Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care Mă vei vedea făcându-le.
;
16. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului."
Fapt 2.38"Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, "şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
;
Evr 10.22să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
;
Fapt 9.14ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.
;
Rom 10.13Fiindcă ,oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.'
;
17. Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în templu, am căzut într-o răpire sufletească;
Fapt 9.26Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.
;
2Cor 12.2Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).
;
18. şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: ,Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine."
Fapt 22.14El mi-a zis: ,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui;
;
Mat 10.14Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre."
;
19. Şi am zis: ,Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine:
Fapt 8.3Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.
;
Fapt 22.4Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:
;
Mat 10.17Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor.
;
20. şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi, şi păzeam hainele celor ce-l omorau."
Fapt 7.58L-au târât afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
;
Luc 11.48Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.
;
Fapt 8.1Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
;
Rom 1.32Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
;
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~