Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 26

Setări Biblia

Pavel înaintea lui Agripa.

1. Agripa a zis lui Pavel: "Ai voie să te aperi!" Pavel a întins mâna, şi a început să se apere astfel:
2. "Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei;
3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi Iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6. Şi acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri,
7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!
8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 26 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 26 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~