Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 8
31. Famenul a răspuns: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?" Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.
32. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: "El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;
Isa 53.7-8Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
;
33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ."
34. Famenul a zis lui Filip: "Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?"
35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.
Luc 24.27Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
;
Fapt 18.28căci înfrunta cu putere pe Iudei înaintea norodului, şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
;
36. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: "Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?"
Fapt 10.47"Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?"
;
37. Filip a zis: "Dacă crezi din toată inima, se poate." Famenul a răspuns: "Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu."
Mat 28.19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
;
Marc 16.16Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
;
Mat 16.16Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: "Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!"
;
Ioan 6.69Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu."
;
Ioan 9.35-38Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?"
;
Ioan 11.27"Da, Doamne", I-a zis ea, "cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume."
;
Fapt 9.20Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
;
1Ioan 4.15Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.
;
1Ioan 5.5-13Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
;
38. A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
39. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
1Imp 18.12Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui.
;
2Imp 2.16Ei i-au zis: "Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?" Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale." El a răspuns: "Nu-i trimiteţi."
;
Ezec 3.12-14Şi Duhul m-a răpit, şi am auzit înapoia mea dârdăitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.
;
40. Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~