Citește Biblia DCO Romani capitolul 11

Setări Biblia
21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
1Cor 15.2 ;Evr 3.6-14 ;Ioan 15.2 ;
23. Şi chiar ei: dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
2Cor 3.16 ;
24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?

Tot Israelul va fi mântuit.

25. Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Rom 12.16 ;Rom 11.7 ;2Cor 3.14 ;Luc 21.24 ;Apoc 7.9 ;
26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: "Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
Isa 59.20 ;Ps 14.7 ;
27. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele."
Isa 27.9 ;Ier 31.31 ;Evr 8.8 ;Evr 10.16 ;
28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
Deut 7.8 ;Deut 9.5 ;Deut 10.15 ;
29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.
Num 23.19 ;
30. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,
Efes 2.2 ;Col 3.7 ;
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 11 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Romani >> Citește Biblia DCO Romani capitolul 11 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~