Citește Biblia DCO Romani capitolul 4

Setări Biblia
11. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
trimiteri 4SMS
12. şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.
SMS

Moştenirea vine prin credinţă.

13. În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.
trimiteri 2SMS
14. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
trimiteri 1SMS
15. pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
trimiteri 7SMS
16. De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
trimiteri 4SMS
17. după cum este scris: "Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri." El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
trimiteri 6SMS
18. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: "Aşa va fi sămânţa ta."
trimiteri 1SMS
19. Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
trimiteri 3SMS
20. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Romani >> Citește Biblia DCO Romani capitolul 4 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~