Citește Biblia DCO Galateni capitolul 2

Setări Biblia

Încuviinţarea apostolilor.

1. După patrusprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.
2. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era Grec, n-a fost silit să se taie împrejur,
4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pândească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;
5. noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nici o clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.
6. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva - orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor - aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.
7. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, -
8. căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor -
9. şi când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.
10. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Galateni >> Citește Biblia DCO Galateni capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~