Citește Biblia DCO Galateni capitolul 6
1. Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.
trimiteri 11
SMS 2. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.
trimiteri 7
SMS 3. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur.
trimiteri 4
SMS 4. Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;
trimiteri 3
SMS 5. căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.
trimiteri 2
SMS 6. Cine primeşte învăţătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
trimiteri 2
SMS 7. Nu vă înşelaţi: "Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit." Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
trimiteri 6
SMS 8. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.
trimiteri 7
SMS 9. Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
trimiteri 7
SMS 10. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
trimiteri 7
SMS
meniu prim"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~