Citește Biblia DCO Efeseni capitolul 3

Setări Biblia
Rom 1.5
prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,
Rom 11.13
V-o spun vouă, Neamurilor: "Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
1Cor 4.1
Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
Efes 4.7
Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.
Col 1.25
Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.
Fapt 9.15
Dar Domnul i-a zis: "Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;
Fapt 13.2
Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: "Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat."
Rom 12.3
Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
Gal 1.16
să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om,
Efes 3.8
Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,
Pagina 1 din 1
capitolul 3 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 3 >> Citește Biblia DCO Efeseni capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~