Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 26

Setări Biblia

Cele dintâi roade.

1. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea,
2. să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coş, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.
3. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, şi să-i spui: "Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da."
4. Preotul să ia coşul din mâna ta, şi să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.
5. Apoi să iei iarăşi cuvântul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: "Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi, şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie.
7. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.
8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.
9. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.
10. Acum iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!" Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Pagina 1 din 2
capitolul 26 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 26 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~