Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 32

Setări Biblia
Ps 102.27
Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
Isa 41.4
Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, cel dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.
Isa 48.12
"Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt şi Cel din urmă.
Deut 4.35
Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.
Isa 45.5-22
Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
1Sam 2.6
Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
2Imp 5.7
După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele, şi a zis: "Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să învii, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine."
Iov 5.18
El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
Ps 68.20
Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor, şi Domnul, Dumnezeu, ne poate scăpa de moarte.
Osea 6.1
"Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
Pagina 1 din 1
capitolul 32 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 32 >> Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 32 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~