Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 7

Setări Biblia
Deut 7.2
când Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mâini, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele, şi să n-ai milă de ele.
Deut 13.8
să nu te învoieşti şi să nu-l asculţi; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruţi, şi să nu-l ascunzi.
Deut 19.13-21
Să n-ai milă de el, şi să ştergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.
Deut 25.12
să-i tai mâna: să n-ai nici o milă de ea.
Ex 23.33
Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai slujii dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine."
Deut 12.30
vezi să nu te laşi prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: "Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel."
Jud 8.27
Ghedeon a făcut din ele un efod, şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui.
Ps 106.36
au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei.
Pagina 1 din 1
capitolul 7 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 7 >> Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~