Citește Biblia DCO Filipeni capitolul 2

Setări Biblia
21. Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.
22. Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.
23. Pe el dar, nădăjduiesc să vi-l trimit, de îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine.
24. Şi am încredere în Domnul că în curând voi veni şi eu.
25. Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele.
26. Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi; şi era foarte mâhnit, pentru că aflaserăţi că a fost bolnav.
27. Ce-i drept, a fost bolnav, şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare.
28. L-am trimis dar cu atât mai în grabă, ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăşi, şi să fiu şi eu mai puţin mâhnit.
29. Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria; şi preţuiţi pe astfel de oameni.
30. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Filipeni >> Citește Biblia DCO Filipeni capitolul 2 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~