Citește Biblia DCO 1 Timotei capitolul 4

Setări Biblia
1Cor 8.8
Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm.
Col 2.23
au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.
1Tim 6.6
Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
Ps 37.4
Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Ps 84.11
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Ps 112.2-3
Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.
Ps 145.19
El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.
Mat 6.33
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Mat 19.29
Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică.
Marc 10.30
şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 4 >> Citește Biblia DCO 1 Timotei capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~