Citește Biblia DCO Evrei capitolul 10

Setări Biblia
21. şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
Evr 4.14
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră. ;1Tim 3.15
Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului. ;SMS
22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Evr 4.16
Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. ;Efes 3.12
În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. ;Iac 1.6
Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. ;1Ioan 3.21
Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. ;Evr 9.14
cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! ;Ezec 36.25
Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. ;2Cor 7.1
Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu. ;SMS
23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Evr 4.14
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră. ;1Cor 1.9
Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. ;1Cor 10.13
Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. ;1Tes 5.24
Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta. ;2Tes 3.3
Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. ;Evr 11.11
Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. ;SMS
24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
SMS
25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
Fapt 2.42
Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. ;Rom 13.11
Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. ;Filip 4.5
Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. ;2Pet 3.9-14
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. ;SMS
26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,
Num 15.30
Dar dacă cineva, fie băştinaş fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, ;Evr 6.4
Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, ;2Pet 2.20-21
În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. ;SMS
27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Ezec 36.5
"aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri şi împotriva întregului Edom, care şi-au însuşit ţara Mea, şi s-au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele. ;Tef 1.18
Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării. ;Tef 3.8
"De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele." ;2Tes 1.8
într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. ;Evr 12.29
fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor". ;SMS
28. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
Evr 2.2
Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, ;Deut 17.2-6
Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; ;Deut 19.15
Un singur martor nu va fi de ajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori. ;Mat 18.16
Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. ;Ioan 8.17
În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: ;2Cor 13.1
Vin la voi pentru a treia oară. "Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori." ;SMS
29. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
Evr 2.3
cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, ;Evr 12.25
Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, ;1Cor 11.29
Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. ;Evr 13.20
Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, ;Mat 12.31-32
De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. ;Efes 4.30
Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. ;SMS
30. Căci ştim cine este Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!" Şi în altă parte: "Domnul va judeca pe poporul Său."
Deut 32.35
A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, Şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi." - ;Rom 12.19
Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: "Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti", zice Domnul. ;Deut 32.36
Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzând că puterea le este sleită, Şi că nu mai este nici rob nici slobod. ;Ps 50.4
El strigă spre ceruri sus, şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: ;Ps 135.14
căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi. ;SMS
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 10 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Evrei >> Citește Biblia DCO Evrei capitolul 10 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~