Citește Biblia DCO Iosua capitolul 24

Setări Biblia
21. Poporul a zis lui Iosua: "Nu! căci vom sluji Domnului".
22. Iosua a zis poporului: "Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi." Ei au răspuns: "Suntem martori!"
23. "Scoateţi dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel."
24. Şi poporul a zis lui Iosua: "Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta glasul Lui".
25. Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul, şi i-a dat legi şi porunci, la Sihem.
26. Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare, şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.
27. Şi Iosua a zis întregului popor: "Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru".
28. Apoi Iosua a dat drumul poporului, şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.

Moartea lui Iosua.

29. După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani.
30. L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 24 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Iosua >> Citește Biblia DCO Iosua capitolul 24 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~