Citește Biblia DCO Iosua capitolul 4

Setări Biblia

Pietre de aducere aminte.

1. După ce a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul, Domnul a zis lui Iosua:
2. "Ia doisprezece bărbaţi din popor, câte un bărbat din fiecare seminţie.
3. Dă-le porunca următoare: ,Luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s-au oprit preoţii, douăsprezece pietre, pe care să le duceţi cu voi, şi să le puneţi în locul unde veţi petrece noaptea aceasta."
4. Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe care i-a ales dintre copiii lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie.
5. Şi le-a zis: "Treceţi înaintea chivotului Domnului, Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,
6. pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voştri într-o zi: ,Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?'
7. să le spuneţi: ,Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, şi pietrele acestea să fie totdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel."
8. Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei, şi le-au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte.
9. Iosua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor care duceau chivotul legământului; şi ele au rămas acolo până în ziua de azi.
10. Preoţii care duceau chivotul au stat în mijlocul Iordanului până la deplina împlinire a celor ce poruncise lui Iosua Domnul să spună poporului, potrivit cu tot ce poruncise Moise lui Iosua. Şi poporul s-a grăbit să treacă.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Iosua >> Citește Biblia DCO Iosua capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~