Citește Biblia DCO Iosua capitolul 7
Ios 8.29A spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai, şi l-a lăsat pe lemn până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se pogoare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porţii cetăţii, şi au ridicat pe el o mare grămadă de pietre, care este până în ziua de azi.
2Sam 18.17Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii, şi au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.
PlVoiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine.
Deut 13.17Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna te, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei Lui, să Se îndure de tine, să te ierte, şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,
2Sam 21.14Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.
Ios 7.24Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui; şi i-au suit în valea Acor.
Gal 5.12Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură!
Isa 65.10Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.
Osea 2.15Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo, va cânta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~