Citește Biblia DCO 1 Petru capitolul 5
Ezec 34.4Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime!
Mat 20.25-26Isus i-a chemat, şi le-a zis: "Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
1Cor 3.9Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
2Cor 1.24Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.
Ps 33.12Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul, pe care Şi-l alege El de moştenire!
Ps 74.2Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai câştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa;
Filip 3.17Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveţi în noi.
2Tes 3.9Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat.
1Tim 4.12Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Tit 2.7şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~