Citește Biblia DCO Iuda capitolul 1

Setări Biblia
Gen 5.18
La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
Deut 33.2
El a zis: ,Domnul a venit din Sinai, Şi a răsărit peste ei din Seir, A strălucit din muntele Paran, Şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, Având în dreapta Lui focul legii.
Dan 7.10
Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.
Zah 14.5
Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!
Mat 25.31
"Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
2Tes 1.7
şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
Apoc 1.7
Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 1
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 1 >> Citește Biblia DCO Iuda capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~