Citește Biblia DCO Apocalipsa capitolul 14

Setări Biblia
11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!
Isa 34.10
Nu se va stinge nici zi nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci. ;Apoc 19.3
Şi au zis a doua oară: "Aleluia!... Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!" ;
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
Apoc 13.10
Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor. ;Apoc 12.17
Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos. ;
13. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: "Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!" - "Da", zice Duhul; "ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!"
Ecl 4.1-2
M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie! ;Apoc 20.6
Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani. ;1Cor 15.18
şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. ;1Tes 4.16
Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. ;2Tes 1.7
şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, ;Evr 4.9-10
Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. ;Apoc 6.11
Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei. ;
14. Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mână, o seceră ascuţită.
Ezec 1.26
Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el. ;Dan 7.13
M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. ;Apoc 1.13
Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur. ;Apoc 6.2
M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască. ;
15. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: "Pune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt."
Apoc 16.17
Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit!" ;Ioel 3.13
Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitoarele dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! ;Mat 13.39
Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, sunt îngerii. ;Ier 51.33
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Fiica Babilonului este ca o arie pe vremea când este călcată cu picioarele: încă o clipă, şi va veni pentru ea vremea secerişului." ;Apoc 13.12
Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. ;
16. Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.
17. Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
18. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: "Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi."
Apoc 16.8
Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. ;Ioel 3.13
Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitoarele dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! ;
19. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
Apoc 19.15
Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. ;
20. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Isa 63.3
"Eu singur am călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. ;Pl
Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. ;Evr 13.12
De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. ;Apoc 11.8
Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă "Sodoma" şi "Egipt", unde a fost răstignit şi Domnul lor. ;Apoc 19.14
Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. ;

Pagina 2 din 2
capitolul 14 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Apocalipsa >> Citește Biblia DCO Apocalipsa capitolul 14 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~