Citește Biblia DCO Apocalipsa capitolul 21
3. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
Lev 26.11-12 ;
Ezec 43.7 ;
2Cor 6.16 ;
Apoc 7.15 ;
7. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Zah 8.8 ;
Evr 8.10 ;
8. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua."
1Cor 6.9-10 ;
Gal 5.19-21 ;
Efes 5.5 ;
1Tim 1.9 ;
Evr 12.14 ;
Apoc 22.15 ;
Apoc 20.14-15 ;
9. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: "Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!"
Apoc 15.1-7 ;
Apoc 19.7 ;
Apoc 21.2 ;
10. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu,
Apoc 1.10 ;
Apoc 17.3 ;
Ezec 48 ;
Apoc 21.2 ;
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~