Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 12

Setări Biblia

Războiul dintre Efraimiţi şi Galaadiţi.

1. Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au pornit spre miază noapte, şi au zis lui Iefta: "Pentru ce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea."
trimiteri 1
2. Iefta le-a răspuns: "Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon; şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor.
3. Văzând că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc, şi am pornit împotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi dar azi împotriva mea ca să-mi faceţi război?"
trimiteri 4
4. Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului, şi a început lupta cu Efraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că Efraimiţii ziceau: "Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!"
trimiteri 2
5. Galaadiţii au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şi când unul din fugarii lui Efraim, zicea: "Lasă-mă să trec!" bărbaţii Galaadului îl întrebau: "Eşti Efraimit?" Dacă răspundea: "Nu",
trimiteri 3
6. atunci îi ziceau: "Ei bine, zi Şibolet." Şi el zicea: "Sibolet", căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau, şi-l înjunghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.
7. Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, Galaaditul, a murit, şi a fost îngropat într-una din cetăţile Galaadului.

Ibţan, Elon, Abdon.

8. După el, a fost judecător în Israel Ibţan din Betleem.
9. El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară, şi a adus pentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel şapte ani;
10. apoi Ibţan a murit, şi a fost îngropat în Betleem.

Pagina 1 din 2
capitolul 12 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Judecatorii >> Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 12 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~