Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 16

Setări Biblia

Dalila.

1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.
SMS
2. S-a spus oamenilor din Gaza: "Samson a venit aici". Şi l-au înconjurat, şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: "Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî".
1Sam 23.26
Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mâna pe ei, ;Ps 118.10-12
Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi. ;Fapt 9.24
şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. ;SMS
3. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.
SMS
4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.
SMS
5. Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: "Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.
Jud 14.15
Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zis nevestei lui Samson: "Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?" ;Prov 2.16-19
ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare, ;Prov 5.3-11
Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; ;Prov 6.24-26
Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. ;Prov 7.21-23
Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit, şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare. ;SMS
6. Dalila a zis lui Samson: "Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit".
SMS
7. Samson i-a zis: "Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om".
SMS
8. Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă". Şi ea l-a legat cu funiile acestea.
SMS
9. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: "Filistenii sunt asupra ta Samson"! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.
SMS
10. Dalila a zis lui Samson: "Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat".
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 16 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Judecatorii >> Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~