Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 5
Deut 32.16L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni;
Jud 2.12-17Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul.
1Sam 13.19-22În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar; căci Filistenii ziseră: "Să împiedicăm pe Evrei să-şi facă săbii sau suliţe."
Jud 4.3Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~