Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 26

Setări Biblia

David în tabăra lui Saul.

1. Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibea, şi au zis: "Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei."
2. Saul s-a sculat şi s-a pogorât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif.
3. A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiei, lângă drum. David era în pustie; şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie,
4. a trimis nişte iscoade, şi a aflat că în adevăr Saul venise.
5. Atunci David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul, şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei şi poporul era tăbărât în jurul lui.
6. David a luat cuvântul, şi vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: "Cine vrea să se pogoare cu mine în tabără la Saul?" Şi Abişai a răspuns: "Eu, mă voi pogorî cu tine."
7. David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui.
8. Abişai a zis lui David: "Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea, şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta."
9. Dar David a zis lui Abişai: "Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?"
10. Şi David a zis: "Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într-un câmp de bătaie şi va pieri.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 26 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 26 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~