Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 31

Setări Biblia

Israeliţii biruiţi de Filisteni.

1. Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea Filistenilor, şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.
1Cron 10.1-12
Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea Filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa. ;1Sam 28.4
Filistenii s-au strâns, şi au venit de au tăbărât la Sunem: Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa. ;
2. Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.
1Sam 14.49
Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical. ;1Cron 8.33
Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal. ;
3. Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.
2Sam 1.6
Şi tânărul care-i aducea aceste veşti, a răspuns: "Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul sta rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă. ;
4. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: "Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine." Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea.
Jud 9.54
Îndată el a chemat pe tânărul care-i purta armele, şi i-a zis: "Scoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ,L-a omorât o femeie." Tânărul l-a străpuns cu sabia, şi a murit. ;1Sam 14.6
Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: "Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr." ;1Sam 17.26
David a zis oamenilor de lângă el: "Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Israel? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?" ;2Sam 1.14
David i-a zis: "Cum nu ţi-a fost frică să pui mâna pe unsul Domnului şi să-l omori?" ;2Sam 1.10
M-am apropiat de el, şi l-am omorât, ştiind bine că n-avea să mai rămână cu viaţă în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ, şi le-am adus aici domnului meu." ;
5. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.
6. Astfel au pierit în acelaşi timp şi în aceeaşi zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce-i purta armele, şi toţi oamenii lui.
7. Cei din Israel, care erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau şi să Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat-o şi ei la fugă. Şi Filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.
8. A doua zi, Filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi, şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
9. Au tăiat capul lui Saul, şi i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată ţara Filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.
2Sam 1.20
Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele Filistenilor, ca să nu se laude fetelor celor netăiaţi împrejur. ;
10. Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor, şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.
1Sam 21.9
Preotul a răspuns: "Iată sabia lui Goliat, Filisteanul, pe care l-ai omorât în valea terebinţilor; este învelită într-un covor, în dosul efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici." Şi David a zis: "Nu-i alta ca ea; dă-mi-o." ;Jud 2.13
Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor. ;2Sam 21.12
Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan, de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră Filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa. ;Ios 17.11
Manase stăpânea în Isahar şi în Aşer: Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui, şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălţimi. ;Jud 1.27
Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din satele dimprejurul lui, din Taanac şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iibleam şi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui; aşa încât Canaaniţii au izbutit să rămână în ţara aceasta. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 31 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 31 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~