Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 7
Chivotul la Chiriat-Iearim.
1. Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.
1Sam 6.21 ;
Ps 132.6 ;
2Sam 6.4 ;
2. Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul.
4. Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astarteele, şi au slujit numai Domnului.
Jud 2.11 ;
5. Samuel a zis: "Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi."
Jud 20.1 ;
2Imp 25.23 ;
Israel se căieşte.
7. Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii Filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s-au temut de Filisteni,
8. şi au zis lui Samuel: "Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna Filistenilor."
Isa 37.4 ;
9. Samuel a luat un miel sugar, şi l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat.
Ps 99.6 ;
Ier 15.1 ;
10. Pe când aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.
Ios 10.10 ;
Jud 4.15 ;
Jud 5.20 ;
1Sam 2.10 ;
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~