Citește Biblia TLM Geneza capitolul 11

Setări Biblia
1. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
2. Mergând spre est, ei au descoperit o câmpie în ţara Şinearului şi s-au stabilit acolo.
3. Şi şi-au zis unul altuia: „Hai să facem cărămizi şi să le ardem“. Astfel, cărămida le-a servit drept piatră, iar bitumul le-a servit drept mortar.
4. Apoi au zis: „Hai să ne construim un oraş şi un turn cu vârful până la cer şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului“.
5. Şi Iehova a coborât să vadă oraşul şi turnul pe care le construiau fiii oamenilor.
6. Apoi Iehova a zis: „Iată! Ei sunt un singur popor şi toţi au o singură limbă. Şi iată ce-au început să facă! Acum nimic din ce-şi pun în gând nu le va fi imposibil.
7. Hai să coborâm şi să le încurcăm limba ca să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia“.
8. Astfel, Iehova i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului şi, în cele din urmă, au încetat să mai construiască oraşul.
9. De aceea i s-a pus numele Babel, pentru că acolo Iehova încurcase limba întregului pământ şi de acolo Iehova îi împrăştiase pe toată faţa pământului.
10. Aceasta este istoria lui Sem. Sem avea o sută de ani când i s-a născut Arpacşad, la doi ani după potop.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 11 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 11 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~