Citește Biblia TLM Geneza capitolul 19

Setări Biblia
1. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara şi Lot stătea la poarta Sodomei. Când i-a zărit, Lot s-a ridicat să-i întâmpine şi s-a plecat cu faţa la pământ.
Gen 18.22
Atunci bărbaţii s-au întors de acolo şi au pornit la drum spre Sodoma, dar Iehova stătea încă înaintea lui Avraam. ;Gen 18.1
După aceea, Iehova i s-a arătat la copacii mari din Mamre, pe când el stătea la intrarea cortului, în arşiţa zilei. ;
2. Şi a zis: „Vă rog, domnii mei, abateţi-vă pe la casa slujitorului vostru, rămâneţi aici peste noapte şi vi se vor spăla picioarele. Apoi vă veţi scula devreme şi vă veţi vedea de drum“. Dar ei au spus: „Nu, ci vom înnopta în piaţa publică“.
Evr 13.3
Amintiţi-vă de cei care sunt în lanţuri ca şi cum aţi fi legaţi cu ei şi de cei care sunt maltrataţi, pentru că şi voi sunteţi încă în corp. ;Gen 18.4
Îngăduiţi să vi se aducă puţină apă şi să vi se spele picioarele. Apoi odihniţi-vă sub copac. ;Luc 24.28
Apoi s-au apropiat de satul spre care mergeau, iar el s-a făcut că se duce mai departe. ;
3. Însă el a stăruit mult, astfel că s-au abătut pe la el şi au intrat în casa lui. Apoi le-a pregătit un ospăţ şi a copt turte nedospite, iar ei au mâncat.
Gen 18.8
A luat apoi unt şi lapte, precum şi taurul tânăr pe care-l pregătise şi le-a pus înaintea lor. Şi a rămas în picioare lângă ei, sub copac, în timp ce ei mâncau. ;
4. Nici nu apucaseră să se culce, că bărbaţii din oraş, bărbaţii din Sodoma, au înconjurat casa, de la băiat până la bătrân, tot poporul într-o gloată.
5. Şi strigau la Lot şi-i ziceau: „Unde sunt bărbaţii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară ca să ne culcăm cu ei“.
Isa 3.9
Chiar expresia feţei lor mărturiseşte împotriva lor şi ei vorbesc despre păcatul lor, care este ca al Sodomei. Nu l-au ascuns. Vai de sufletul lor! Căci şi-au atras nenorocirea. ;Jud 19.22
În timp ce-şi înveseleau inima, iată că bărbaţii din oraş, nişte netrebnici, au înconjurat casa, împingându-se unul pe altul în uşă, şi îi ziceau bătrânului, proprietarul casei: „Scoate-l afară pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să ne culcăm cu el“. ;Gen 4.1
Adam a avut relaţii intime cu Eva, soţia lui, şi ea a rămas însărcinată. După un timp, ea l-a născut pe Cain şi a zis: „Am adus în existenţă un om cu ajutorul lui Iehova“. ;Rom 1.24-27
De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, după dorinţele inimii lor, ca să-şi dezonoreze corpurile între ei, ;
6. În cele din urmă, Lot a ieşit la ei, la intrare, dar a închis uşa în urma lui.
Jud 19.23
Atunci proprietarul casei a ieşit la ei şi le-a spus: „Nu, fraţii mei, vă rog, nu faceţi nimic rău, fiindcă bărbatul acesta a intrat în casa mea. Nu comiteţi această infamie. ;
7. Şi a spus: „Vă rog, fraţii mei, nu faceţi ce este rău.
8. Iată că am două fiice care n-au avut niciodată relaţii intime cu un bărbat. Lăsaţi-mă, vă rog, să le scot afară la voi. Apoi faceţi-le ce este bine în ochii voştri. Numai nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci de aceea au venit la umbra acoperişului meu“.
Jud 19.24
Aici sunt fiica mea fecioară şi concubina acestui om. Lăsaţi-mă, vă rog, să vi le aduc afară, violaţi-le şi faceţi-le ce este bine în ochii voştri. Dar nu-i faceţi acestui bărbat un astfel de lucru infam“. ;Gen 18.5
Şi îngăduiţi-mi să aduc o bucată de pâine ca să vi se învioreze inima. Apoi puteţi merge mai departe, căci de aceea aţi trecut pe la slujitorul vostru“. Atunci ei au zis: „Bine. Fă aşa cum ai spus!“ ;
9. Însă ei au zis: „Dă-te la o parte!“ Şi au adăugat: „Străinul ăsta a venit aici să locuiască retras şi mai face şi pe judecătorul! Acum ţie îţi vom face mai rău decât lor“. Şi îl împingeau cu putere pe bărbatul acesta, pe Lot, şi se apropiau ca să spargă uşa.
2Pet 2.7-8
şi, dacă l-a eliberat pe dreptul Lot, care era foarte mâhnit de conduita libertină a oamenilor care sfidau legea — ;Ex 2.14
El i-a răspuns: „Cine te-a pus pe tine prinţ şi judecător peste noi? Ai de gând să mă omori şi pe mine aşa cum l-ai omorât pe egiptean?“ Lui Moise i s-a făcut frică şi a zis: „Cu siguranţă, lucrul acesta este cunoscut!“ ;
10. Atunci bărbaţii aceia şi-au întins mâna, l-au tras pe Lot în casă şi au închis uşa.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 19 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 19 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~