Citește Biblia TLM Geneza capitolul 31

Setări Biblia
31. Iacob i-a răspuns lui Laban astfel: „Am făcut aşa pentru că mi-a fost frică, gândindu-mă că le-ai putea smulge de lângă mine pe fiicele tale.
32. Dar cel la care îţi vei găsi dumnezeii să nu mai trăiască! În faţa fraţilor noştri, cercetează tu însuţi ce este la mine şi ia-ţi-i“. Dar Iacob nu ştia că Rahela îi furase.
33. Astfel, Laban a intrat în cortul lui Iacob, în cortul Leei şi în cortul celor două sclave, dar nu i-a găsit. În cele din urmă a ieşit din cortul Leei şi a intrat în cortul Rahelei.
34. Rahela luase terafimii şi-i pusese în coşul de la şaua pentru femei a cămilei, iar ea stătea pe ei. Laban a scotocit prin tot cortul, dar nu i-a găsit.
35. Atunci ea i-a spus tatălui ei: „Să nu scapere de mânie ochii domnului meu că nu pot să mă ridic în faţa ta, fiindcă am ceea ce au în mod obişnuit femeile“. Şi el a căutat cu atenţie, dar n-a găsit terafimii.
36. Atunci Iacob s-a mâniat şi a început să se certe cu Laban şi, răspunzându-i, Iacob i-a zis lui Laban: „Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu, de m-ai urmărit cu înverşunare?
37. Acum, că ai scotocit prin toate bunurile mele, ce-ai găsit din toate bunurile casei tale? Pune-le aici, în faţa fraţilor mei şi a fraţilor tăi, iar ei să hotărască între noi doi!
38. În aceşti douăzeci de ani am fost la tine. Oile tale şi caprele tale n-au lepădat şi niciodată n-am mâncat berbeci din turma ta.
39. Nu ţi-am adus niciodată vreun animal sfâşiat. Eu însumi am suportat pierderea lui. Indiferent că un animal a fost furat ziua sau că a fost furat noaptea, l-ai cerut din mâna mea.
40. Pe mine mă chinuia ziua căldura şi noaptea frigul, iar somnul îmi fugea de pe ochi.
|
Pagina 4 din 6
Sari la pagina:
capitolul 31 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 31 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~