Citește Biblia TLM Geneza capitolul 37

Setări Biblia
21. Când a auzit aceasta, Ruben a încercat să-l scape din mâna lor. Astfel, a zis: „Să nu-i omorâm sufletul!“
Gen 42.22
Atunci Ruben le-a zis: „Nu v-am spus eu: «Să nu păcătuiţi împotriva copilului»? Dar voi n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui“. ;
22. Şi Ruben le-a mai zis: „Nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în această groapă de apă din pustiu, dar nu ridicaţi mâna asupra lui“. Căci voia să-l scape din mâna lor ca să-l ducă înapoi la tatăl său.
23. Când Iosif a ajuns la fraţii lui, ei l-au dezbrăcat de veşmântul lung, de veşmântul lung cu dungi care era pe el,
24. apoi l-au luat şi l-au aruncat în groapa de apă. Pe atunci, groapa era goală, nu era apă în ea.
25. Apoi s-au aşezat să mănânce pâine. Când şi-au ridicat ochii, iată că au văzut o caravană de ismaeliţi care venea din Galaad. Cămilele lor erau încărcate cu ladin, balsam şi scoarţă răşinoasă, pe care le duceau în Egipt.
Prov 30.20
Iată calea unei femei adultere: ea mănâncă, se şterge la gură şi zice: „N-am făcut niciun rău“. ;Amos 6.6
care beau din cupele de vin, care se ung cu cele mai bune uleiuri şi nu simt durere pentru nenorocirea lui Iosif. ;Gen 37.28
Şi nişte oameni, negustori madianiţi, tocmai treceau pe acolo. Astfel, l-au tras afară pe Iosif, scoţându-l din groapa de apă, şi l-au vândut ismaeliţilor pe douăzeci de arginţi. În cele din urmă, aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt. ;Gen 37.36
Însă madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un demnitar de la curtea faraonului, şeful gărzii personale. ;Ier 8.22
Nu este balsam în Galaad? Sau nu este niciun vindecător? Atunci de ce nu s-a restabilit fiica poporului meu? ;
26. Atunci Iuda le-a zis fraţilor lui: „Ce folos dacă îl omorâm pe fratele nostru şi îi acoperim sângele?
Gen 4.10
Dar Dumnezeu a zis: „Ce-ai făcut? Ascultă! Sângele fratelui tău strigă din pământ la mine. ;Gen 37.20
Hai să-l omorâm şi să-l aruncăm într-o groapă de apă; o să spunem că l-a mâncat o fiară. Şi o să vedem apoi ce-o să se aleagă de visurile lui!“ ;Iov 16.18
O, pământule, nu-mi acoperi sângele! Să nu fie loc pentru strigătul meu! ;
27. Hai să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ridicăm mâna asupra lui! La urma urmei, este fratele nostru, carnea noastră“. Şi ei l-au ascultat pe fratele lor.
1Sam 18.17
În cele din urmă, Saul i-a zis lui David: „Iat-o pe fiica mea mai mare, Merab. Pe ea ţi-o voi da de soţie, numai să-mi fii viteaz şi să porţi războaiele lui Iehova“. Dar Saul îşi zicea: „Să nu vină mâna mea asupra lui, ci mâna filistenilor să vină asupra lui“. ;Gen 42.21
Ei şi-au zis atunci unul altuia: „Fără îndoială, suntem vinovaţi faţă de fratele nostru, căci am văzut necazul sufletului său, când ne implora să-i arătăm îndurare, dar nu l-am ascultat. De aceea a venit necazul acesta peste noi“. ;Gen 29.14
Atunci Laban i-a zis: „Tu eşti într-adevăr osul meu şi carnea mea“. Şi Iacob a locuit la el o lună întreagă. ;
28. Şi nişte oameni, negustori madianiţi, tocmai treceau pe acolo. Astfel, l-au tras afară pe Iosif, scoţându-l din groapa de apă, şi l-au vândut ismaeliţilor pe douăzeci de arginţi. În cele din urmă, aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt.
Jud 6.3
Când Israel semăna, Madianul, Amalecul şi fiii Răsăritului urcau, da, urcau împotriva lor. ;Gen 45.4-5
Iosif le-a zis fraţilor lui: „Veniţi lângă mine, vă rog!“ Şi ei s-au dus lângă el. Apoi a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-aţi vândut în Egipt. ;Ps 105.17
A trimis înaintea lor un om care a fost vândut ca sclav: pe Iosif. ;Fapt 7.9
Patriarhii au început să-l invidieze pe Iosif şi l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el, ;Mat 27.9
Atunci s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia, care a zis: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul omului căruia i-a fost pus un preţ, cel căruia unii dintre fiii lui Israel i-au pus un preţ, ;
29. Mai târziu, Ruben s-a întors la groapa de apă şi iată că Iosif nu mai era acolo. Atunci şi-a sfâşiat veşmintele.
Iov 1.20
Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia, şi-a tăiat părul capului şi, căzând la pământ, s-a plecat ;
30. Când s-a întors la fraţii săi, a strigat: „Copilul a dispărut! Acum, încotro s-o apuc?“
Gen 42.13-36
Atunci ei au spus: „Slujitorii tăi sunt doisprezece fraţi. Suntem fiii aceluiaşi om, din ţara Canaanului. Şi iată că cel mai mic este astăzi cu tatăl nostru, iar celălalt nu mai este“. ;Ier 31.15
„Iată ce a spus Iehova: «Un glas se aude în Rama, bocet şi plâns amar: Rahela îşi plânge fiii. Nu vrea să fie mângâiată pentru fiii ei, fiindcă nu mai sunt».“ ;
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 37 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 37 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~