Citește Biblia TLM Geneza capitolul 6

Setări Biblia
1. Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fiice,
trimiteri 1
2. fiii adevăratului Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii, pe cele pe care le-au ales.
trimiteri 1
3. Atunci Iehova a zis: „Spiritul meu nu va avea răbdare la nesfârşit cu omul, căci el nu este decât carne. De aceea, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“.
trimiteri 3
4. Nefilimii erau pe pământ în acele zile, dar şi după aceea, când fiii adevăratului Dumnezeu au continuat să aibă relaţii cu fiicele oamenilor şi ele le-au născut fii: aceştia sunt puternicii de altădată, bărbaţii cu renume.
5. Iehova a văzut că răutatea omului era foarte mare pe pământ şi că orice înclinaţie a gândurilor inimii lui era tot timpul numai spre rău.
trimiteri 4
6. Şi lui Iehova i-a părut rău că-i făcuse pe oameni pe pământ şi s-a mâhnit în inima lui.
trimiteri 7
7. Astfel, Iehova a zis: „Am să-i şterg de pe faţa pământului pe oamenii pe care i-am creat, de la om până la animalul domestic, până la orice altă creatură care se mişcă şi până la creatura zburătoare a cerurilor, fiindcă îmi pare rău că i-am făcut“.
8. Dar Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova.
trimiteri 4
9. Aceasta este istoria lui Noe. Noe era un om drept. El era ireproşabil printre oamenii din vremea lui. Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu.
trimiteri 6
10. Cu timpul, lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
trimiteri 1

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 6 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~