Citește Biblia TLM Geneza capitolul 6
1. Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fiice,
Gen 1.28 ;
SMS 2. fiii adevăratului Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii, pe cele pe care le-au ales.
Deut 7.3-4 ;
SMS 3. Atunci Iehova a zis: „Spiritul meu nu va avea răbdare la nesfârşit cu omul, căci el nu este decât carne. De aceea, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“.
Gal 5.10-17 ;
1Pet 3.19-20 ;
Ps 78.39 ;
SMS 4. Nefilimii erau pe pământ în acele zile, dar şi după aceea, când fiii adevăratului Dumnezeu au continuat să aibă relaţii cu fiicele oamenilor şi ele le-au născut fii: aceştia sunt puternicii de altădată, bărbaţii cu renume.
SMS 7. Astfel, Iehova a zis: „Am să-i şterg de pe faţa pământului pe oamenii pe care i-am creat, de la om până la animalul domestic, până la orice altă creatură care se mişcă şi până la creatura zburătoare a cerurilor, fiindcă îmi pare rău că i-am făcut“.
SMS 10. Cu timpul, lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
Gen 5.32 ;
SMS
meniu prim"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~