Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 16

Setări Biblia
1. Când David abia trecuse de culme, iată că i-a ieşit în întâmpinare Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet, cu o pereche de măgari înşeuaţi, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de fructe de vară şi un urcior mare cu vin.
2. Atunci regele i-a zis lui Ţiba: „Ce înseamnă lucrurile acestea?“ Şi Ţiba a zis: „Măgarii sunt pentru casa regelui, ca să încalece pe ei, pâinea şi fructele de vară sunt pentru tineri, ca să le mănânce, iar vinul este pentru cel ce va obosi în pustiu, ca să bea“.
3. Atunci regele a întrebat: „Dar unde este fiul stăpânului tău?“ Şi Ţiba i-a răspuns regelui: „Stă în Ierusalim, căci a zis: «Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi domnia tatălui meu»“.
4. Atunci regele i-a zis lui Ţiba: „Iată că tot ce-i aparţine lui Mefiboşet este al tău“. Iar Ţiba a zis: „Mă plec până la pământ. Să găsesc favoare în ochii tăi, domnul şi regele meu!“
5. Regele David a ajuns la Bahurim şi iată că de acolo ieşea un om din familia casei lui Saul pe nume Şimei, fiul lui Ghera. El mergea şi, în timp ce mergea, blestema.
6. Şi a început să arunce cu pietre după David şi după toţi slujitorii regelui David. Tot poporul şi toţi vitejii erau la dreapta şi la stânga regelui.
7. Iată ce zicea Şimei când blestema: „Ieşi, ieşi, om vinovat de sânge, om netrebnic!
8. Iehova a făcut să se întoarcă asupra ta toată vina de sânge pentru casa lui Saul, în locul căruia ai domnit. Iehova dă regatul în mâna fiului tău Absalom. Iată că ai ajuns în nenorocire, fiindcă eşti un om vinovat de sânge!“
9. În cele din urmă, Abişai, fiul Ţeruiei, i-a zis regelui: „De ce îl blestemă acest câine mort pe domnul şi regele meu? Îngăduie-mi, te rog, să mă duc să-i tai capul“.
10. Dar regele a zis: „Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Ţeruiei? Lăsaţi-l să blesteme, fiindcă Iehova i-a spus: «Blestemă-l pe David!» Atunci cine ar putea să-i zică: «De ce-ai făcut aşa?»“

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 16 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~