Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 20
11. Unul dintre tinerii lui Ioab stătea în picioare lângă Amasa şi zicea: „Cine şi-a găsit plăcerea în Ioab şi cine este al lui David să-l urmeze pe Ioab!“
12. În timpul acesta, Amasa zăcea în sânge în mijlocul drumului mare. Când omul acela a văzut că tot poporul se opreşte, l-a tras pe Amasa din drumul mare pe câmp. Apoi a aruncat peste el un veşmânt, căci a văzut că oricine ajungea la el se oprea.
13. De îndată ce l-a luat din drumul mare, toţi bărbaţii au trecut înainte, mergând după Ioab, ca să-l urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
14. Şeba a trecut prin toate triburile lui Israel până la Abel-Bet-Maaca. Atunci bicriţii s-au adunat cu toţii şi au mers şi ei după el.
15. Ioab şi oamenii lui au venit şi l-au asediat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca şi au ridicat un meterez de asediu împotriva oraşului, căci acesta se afla în spatele unui meterez. Şi tot poporul care era cu Ioab săpa sub zid, ca să-l dărâme.
16. Atunci o femeie înţeleaptă a strigat din oraş: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi-i, vă rog, lui Ioab: «Apropie-te, vino până aici şi îngăduie-mi să-ţi vorbesc!»“
17. El s-a apropiat de ea şi femeia a întrebat: „Tu eşti Ioab?“, iar el a răspuns: „Eu sunt“. Atunci i-a zis: „Ascultă cuvintele sclavei tale“. Şi el a zis: „Ascult“.
18. Ea a continuat: „Odinioară se spunea aşa: «Să întrebăm în Abel şi aşa se va pune capăt problemei».
19. Eu îi reprezint pe cei paşnici şi fideli din Israel. Tu vrei să pustieşti un oraş şi o mamă în Israel. De ce să înghiţi moştenirea lui Iehova?“
20. Atunci Ioab a răspuns şi a zis: „Departe de mine gândul să înghit şi să nimicesc.
meniu prim"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~