Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 7
Jud 2.14-16Atunci Iehova s-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile prădătorilor, care i-au prădat. I-a vândut în mâna duşmanilor lor dimprejur şi n-au mai putut să le ţină piept duşmanilor lor.
1Sam 12.9-11Dar ei l-au uitat pe Iehova, Dumnezeul lor, iar el i-a vândut în mâna lui Sisera, comandantul armatei Haţorului, în mâna filistenilor şi în mâna regelui Moabului, şi aceştia au luptat tot timpul împotriva lor.
Ps 106.42pentru ca duşmanii lor să-i asuprească
şi ei să fie supuşi mâinii lor.
2Sam 7.1În timp ce regele locuia în casa lui şi Iehova îi dăduse odihnă de toţi duşmanii dimprejur,
Ex 1.21Şi, pentru că moaşele se temuseră de adevăratul Dumnezeu, el le-a dat mai târziu familii.
2Sam 7.27Căci tu, Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel, i-ai dezvăluit slujitorului tău, zicând: «Îţi voi construi o casă». Iată de ce slujitorul tău a prins curaj ca să-ţi adreseze această rugăciune.
1Imp 11.38Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla pe căile mele şi vei face ce este drept în ochii mei, respectând legile şi poruncile mele, aşa cum a făcut slujitorul meu David, atunci şi eu voi fi cu tine şi îţi voi construi o casă trainică, aşa cum am construit pentru David, şi îţi voi da Israelul.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~