Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 6
1. În al patru sute optzecilea an de la ieşirea fiilor lui Israel din ţara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui Solomon ca rege peste Israel, în luna ziv, adică luna a doua, el a început construirea casei lui Iehova.
2Cron 3.1-2 ;
Fapt 7.47 ;
2. Casa pe care regele Solomon i-a construit-o lui Iehova avea şaizeci de coţi lungime, douăzeci de coţi lăţime şi treizeci de coţi înălţime.
Ezec 41.1 ;
3. Porticul din faţa Sfintei casei avea douăzeci de coţi lungime, cât lăţimea casei, şi zece coţi în adâncime, în faţa casei.
5. Apoi a construit o anexă de jur împrejur, lipită de zidul casei, lipită de zidurile casei de jur împrejurul Sfintei şi Sfintei Sfintelor, şi a făcut camere laterale de jur împrejur.
Ezec 41.6 ;
1Imp 6.16 ;
6. Camera laterală cea mai de jos avea cinci coţi lăţime, cea de la mijloc avea şase coţi lăţime, iar cea de-a treia avea şapte coţi lăţime, căci făcuse casa pe dinafară în trepte, de jur împrejur, pentru ca nimic să nu fie prins în zidurile casei.
7. Şi casa, când a fost construită, a fost construită din piatră de carieră pregătită dinainte, iar în timpul construirii nu s-au auzit în casă nici ciocane, nici securi, nici alte unelte de fier.
Deut 27.5-6 ;
1Imp 5.18 ;
8. Intrarea în camera laterală cea mai de jos era în partea dreaptă a casei, iar pe o scară în spirală se urca până la cea de la mijloc, iar de la cea de la mijloc până la a treia.
9. Şi el a continuat construirea casei, ca s-o termine, şi a acoperit casa cu grinzi şi cu lemn de cedru aşezat în rânduri.
1Imp 6.14 ;
10. Camerele laterale pe care le-a construit la toată casa aveau înălţimea de cinci coţi şi erau fixate de casă cu lemn de cedru.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~