Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 14

Setări Biblia
11. Dar Amaţia n-a ascultat. Atunci Ioas, regele lui Israel, a urcat şi s-au văzut faţă în faţă, el şi Amaţia, regele lui Iuda, la Bet-Şemeşul care aparţine de Iuda.
Ios 19.38
Iiron, Migdal-El, Horem, Bet-Anat şi Bet-Şemeş — nouăsprezece oraşe şi aşezările care aparţineau de ele. ;Ios 21.16
Ainul şi păşunile lui, Iuta şi păşunile ei, Bet-Şemeşul şi păşunile lui — nouă oraşe de la aceste două triburi. ;
12. Şi Iuda a fost înfrânt de Israel, astfel că fiecare a fugit la cortul lui.
13. Ioas, regele lui Israel, l-a capturat la Bet-Şemeş pe Amaţia, regele lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi au venit la Ierusalim şi el a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim până la Poarta Unghiului.
Neem 8.16
Atunci poporul a ieşit, a adus ramuri şi şi-au făcut colibe, fiecare pe acoperişul lui, în curţile lor, în curţile casei adevăratului Dumnezeu, în piaţa publică a Porţii Apelor şi în piaţa publică a Porţii lui Efraim. ;Neem 12.39
peste Poarta lui Efraim până la Poarta Oraşului Vechi, apoi până la Poarta Peştilor şi la Turnul lui Hananeel, la Turnul Meea şi la Poarta Oilor; apoi s-au oprit la Poarta Gărzii. ;Ier 31.38
„Iată că vin zile“, zice Iehova, „când oraşul va fi construit pentru Iehova de la Turnul lui Hananeel până la Poarta Unghiului. ;Zah 14.10
Toată ţara se va schimba şi va fi ca Araba, de la Gheba până la Rimon, la sud de Ierusalim; iar acesta se va ridica şi va fi locuit pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul unde este Prima Poartă, până la Poarta Unghiului, şi de la Turnul lui Hananeel până la teascurile regelui. ;
14. A luat tot aurul şi argintul şi toate obiectele care se găseau în casa lui Iehova şi în tezaurele casei regelui, precum şi ostaticii, şi apoi s-a întors în Samaria.
1Imp 7.51
În cele din urmă a fost terminată toată lucrarea pe care regele Solomon a avut-o de făcut la casa lui Iehova. Solomon a adus înăuntru lucrurile pe care le sfinţise tatăl său, David, şi a pus în tezaurele casei lui Iehova argintul, aurul şi celelalte obiecte. ;
15. Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, lucrările lui de putere şi cum a luptat împotriva lui Amaţia, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Israel?
2Imp 13.12
Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, lucrările lui de putere şi cum a luptat el împotriva lui Amaţia, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Israel? ;
16. În cele din urmă, Ioas a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat în Samaria cu regii lui Israel. În locul lui a început să domnească Ieroboam, fiul său.
17. Şi Amaţia, fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a mai trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel.
18. Celelalte fapte ale lui Amaţia nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Iuda?
19. În cele din urmă au pus la cale împotriva lui un complot la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar au trimis să-l urmărească până la Lachis şi l-au omorât acolo.
2Cron 25.25
Şi Amaţia, fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a mai trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel. ;Ios 10.31
Apoi Iosua şi tot Israelul împreună cu el au trecut de la Libna la Lachis, şi-au aşezat tabăra în faţa lui şi au pornit război împotriva lui. ;
20. Apoi l-au dus pe cai şi a fost înmormântat la Ierusalim alături de strămoşii lui, în Cetatea lui David.
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 14 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Regi >> Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 14 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~