Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 17

Setări Biblia
1. De îndată ce a început să locuiască în casa lui, David i-a spus profetului Natan: „Iată că eu locuiesc într-o casă de cedru, dar arca legământului lui Iehova este sub pânze de cort“.
2. Atunci Natan i-a zis lui David: „Fă tot ce este în inima ta, căci adevăratul Dumnezeu este cu tine“.
3. În noaptea aceea, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan şi a zis:
4. „Du-te şi spune-i slujitorului meu David: «Iată ce a zis Iehova: „Nu tu îmi vei construi o casă în care să locuiesc.
5. Căci din ziua în care l-am scos pe Israel şi până în ziua aceasta n-am locuit într-o casă, ci am mers din cort în cort, dintr-un tabernacol în altul.
6. În tot timpul cât am umblat prin Israel, am spus eu un cuvânt vreunuia dintre judecătorii lui Israel, cărora le-am poruncit să-mi păstorească poporul, da, am spus eu: «De ce nu mi-aţi construit o casă de cedru?»“»
7. Acum, aşa să-i vorbeşti slujitorului meu David: «Iată ce a zis Iehova al armatelor: „Eu te-am luat de la păşune, pe când mânai oile, ca să fii conducătorul poporului meu, Israel.
8. Voi fi cu tine oriunde vei merge, îi voi nimici dinaintea ta pe toţi duşmanii tăi şi îţi voi face un nume ca numele celor mari de pe pământ.
9. Şi voi stabili un loc pentru poporul meu, Israel, şi-i voi sădi. Ei vor locui acolo unde sunt şi nu vor mai fi tulburaţi. Fiii nedreptăţii nu-i vor mai slei de puteri, cum au făcut la început,
10. când am pus judecători peste poporul meu, Israel. Îi voi umili pe toţi duşmanii tăi. Şi îţi spun: «Iehova îţi va construi şi o casă».

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 17 din 29
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Cronici >> Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 17 | FiiLumina
meniu prim
"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~