Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 5

Setări Biblia
21. Şi le-au luat ca pradă animalele: cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi şi două mii de măgari, precum şi o sută de mii de suflete omeneşti.
22. Mulţi căzuseră ucişi, fiindcă lupta era de la adevăratul Dumnezeu. Şi au locuit în locul lor până au fost exilaţi.
2Imp 15.29
În zilele lui Pecah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser, regele Asiriei, a venit şi a luat Ionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoahul, Chedeşul, Haţorul, Galaadul şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi i-a dus pe locuitori în exil în Asiria. ;2Imp 17.6
În al nouălea an al lui Hosea, regele Asiriei a cucerit Samaria, iar apoi l-a dus pe Israel în exil în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah şi în Habor, lângă râul Gozan, şi în oraşele mezilor. ;
23. Fiii din jumătatea de trib a lui Manase au locuit în ţară, de la Basan până la Baal-Hermon, Senir şi muntele Hermon. Ei au fost mulţi la număr.
24. Iată care erau capii casei strămoşilor lor: Efer, Işi, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia şi Iahdiel, bărbaţi viteji şi puternici, bărbaţi cu renume, capi ai casei strămoşilor lor.
25. Dar ei au început să-i fie infideli Dumnezeului strămoşilor lor şi au avut relaţii imorale cu dumnezeii popoarelor ţării, pe care Dumnezeu le nimicise dinaintea lor.
2Imp 17.7
Aceasta s-a întâmplat pentru că fiii lui Israel păcătuiseră împotriva lui Iehova, Dumnezeul lor, care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna faraonului, regele Egiptului, şi începuseră să se teamă de alţi dumnezei. ;
26. De aceea, Dumnezeul lui Israel a stârnit spiritul lui Pul, regele Asiriei, da, spiritul lui Tilgat-Pilneser, regele Asiriei, şi el i-a dus în exil pe rubeniţi, pe gadiţi şi jumătate din tribul lui Manase şi i-a dus la Halah, Habor, Hara şi la râul Gozan; ei au rămas acolo până în ziua de azi.
2Imp 15.19
Pul, regele Asiriei, a intrat în ţară. Atunci Menahem i-a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, pentru ca mâna acestuia să fie cu el şi să întărească regatul în mâna sa. ;2Imp 15.29
În zilele lui Pecah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser, regele Asiriei, a venit şi a luat Ionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoahul, Chedeşul, Haţorul, Galaadul şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi i-a dus pe locuitori în exil în Asiria. ;2Imp 17.6
În al nouălea an al lui Hosea, regele Asiriei a cucerit Samaria, iar apoi l-a dus pe Israel în exil în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah şi în Habor, lângă râul Gozan, şi în oraşele mezilor. ;2Imp 18.11
Regele Asiriei l-a dus pe Israel în exil, în Asiria, şi l-a aşezat în Halah şi în Habor, lângă râul Gozan, şi în oraşele mezilor, ;

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 5 din 29
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Cronici >> Citește Biblia TLM 1 Cronici capitolul 5 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~